Imi este dor de mare

Peste fix fix o luna la ora asta o sa fim pe plajaaaaa! Plajaaa! Plaja :)! Ma hranesc din gandul asta, ma culc seara visand la relaxare pe sezlong si ma trezesc ascultand pescarusii – astia chiar sunt reali pentru ca pe blocul nostru au cuib mai multi pescarusi de apa sarata. Si stau asa si-mi fac curaj sa ma dau jos din pat inca o zi pana cand va trece luna asta si o sa am concediu. Mi-e dor de soare si de nisip cald, de stat si privit copilul fericit, de facut castele din nisip pe care Matilda sa le darame trei secunde mai tarziu.

Mi-e dor sa ma plimb cu ea de mana fara sa avem vreo graba, locuri in care trebuie sa ajungem, lucruri de facut, in general sa fie fara “trebuie” pentru ca m-am saturat de trebuie asta ca de mere padurete. Vreau sa fim si sa stam, sa ne iubim si sa stau cu ea pana cand o sa spuna ca s-a saturat de mine. Ca-i e dor de mine, plange dimineata ca o sa-i fie dor de mine la gradinita, plange sa vina weekendul si sa stam impreuna. Nu-i ajunge timpul pe care-l avem asa ca anul asta mi-am luat pentru prima data in istorie doua saptamani de concediu pe care o sa le petrecem la mare. Sa ne saturam si de mare si de noi si sa nu ne mai fie asa de dor.