Dupa 5 ani. La 35.

Cand am implinit eu frumosii si rotunzii 30 de ani, am fost cateva zile la Balcic. Aveam o gluma cu prietenii de atunci. Daca nu ne prindea ziua noastra de nastere acasa inseamna ca nu a trecut anul. Si cum sotul prietenei era nascut la o zi diferenta de mine, tot mergeam impreuna ca sa fentam anul. Ultima data s-a intamplat asta acum 5 ani. Intr-o alta viata cu totul. In viata in care Ea inca nu aparuse. Eram eu cu mine si cu cei 30 de ani ai mei. Frumosi, rotunzi, luminosi si plini de optimism. Adevarul e ca viata parca a inceput la 30 :). Si atunci, in ziua de 16 mai 2010, am stat pe malul Marii Negre la Balcic si mi-am dorit-o pe Ea. Nimic altceva. Doar pe Ea. Si se pare ca Cineva era atunci pe fir ca fix doua luni mai tarziu o trimitea in viata mea. Urmatoarea zi de nastere mi-o petreceam cu gagalica de o luna in brate. Si nu mi-am mai pus nicio dorinta. Aveam tot ce imi doream. Dorinta mea era acolo si se uita cu ochi mirati la mine.

Au trecut 5 ani de atunci. Nu stiu cand, nu stiu cum. Au zburat. Ea e de acum mare. E plina de ganduri si planuri. E un omulet pe picioarele lui, tot mai ea pe zi ce trece. E un omulet care acum are propriile lui dorinte pe care le spune cu voce tare. Isi doreste un frate mai mare si o sora mai mica :). (Cu soara mai mica poate ma descurc, nu stiu cum fac cu fratele mai mare). Isi doreste un tata. Isi doreste sa nu mai fim singure. Vrea sa aiba pe cineva care sa o poata ridica in brate, sa o poata purta, sa o tina cu capul in jos si sa o gadile. Pe cineva care sa o ia de la gradinita si sa o duca in carca pana in parc. Sa se joace in parc cu ea. Pe cineva care sa o ajute pe mami cand o doare spatele. Sau sa conduca masina pentru ca mami nu poate. Sa mergem mereu sa ne plimbam. Cam asta se vede de la inaltimea ei ca face un tata si isi doreste unul. Stie ca are unul care nu poate fi cu noi, s-a impacat cu asta, deci vrea un altul care sa poata. Copiii sunt practici, nu stau sa filosofeze. Ea vrea lucruri simple, clare, nu stie cu Feti Frumosi. Ea stie cu luat in brate, dus in parc, condus masina.

Anul asta am luat-o pe Ea, am luat doi prieteni buni, si am mers iar la Balcic. Nu pentru ca as crede ca piatra aia pe care am stat cand mi-am dorit-o pe Ea ar avea puteri magice, dar am simtit sa ma intorc in locul ala. Si sa-mi serbez iar ziua acolo. Sa stau sa privesc marea. Sa o iau pe Matilda in brate, sa stam pe locul de pus dorinte, sa inchidem ochii si sa suflam intr-o papadie. Au fost 3 zile minunate. A fost soare, cald, am avut prieteni buni cu noi. A fost pentru prima data cand merg undeva cu Matilda si alti adulti si cand m-am simtit ajutata. Ba chiar s-au ocupat de Mati mai mult decat m-am ocupat eu si a fost asa o gura de aer proaspat. Au fost 3 zile cu plibari lungi, stat pe nisip la soare, bucurat de mare si de timpul impreuna, cu zeci de poze care sa ne aminteasca de fiecare clipa. Cu o Matilda plina de muci si cu o Miruna moarta de oboseala, dar n-am fi fost noi daca nu ni se intampla asa :)). Am reusit insa sa ne bucuram de zilele astea asa cum n-am mai facut-o de foarte mult timp. Matilda a fost foarte fericita iar fericirea ei este sursa mea de viata. Am redescoperit-o mai matura, mai intelegatoare, mai mare. Parca atunci cand stai acasa nu-ti dai seama cat ti-a crescut copilul, abia cand il vezi sub alt soarea remarci cat de drept merge acum.