A fi parinte unic

Anul acesta, cu foarte putin timp inainte de ziua Matildei, am fost invitata- alaturi de alte mame care isi cresc copiii singure- sa raspund catorva intrebari pentru Revista Femeia de Azi. Foarte important sa ne amintim de unde am plecat si unde am ajuns si cine a fost alaturi de noi pe acest drum. Iubiti cealalta jumatate din copiii vostri si respectati darul pe care l-a adus in viata voastra! Fiti recunoscatori si umili in fata vietii!

  1. Câteva cuvinte despre tine, ca un CV, dar nu tocmai.

Noi suntem Matilda și Miruna Mărgărit. Matilda este ea, fetița mea minunată! Are aproape 4 ani si este o lungană cu păr de castane și ochi curiosi. Este un amestec de candoare și încăpățânare, de delicatețe și tunete, este blândă, bună, înțelegătoare, dar și aprigă cand jucăriile nu o ascultă. Ea este centrul lumii mele, o redescoperire de sine, o bucurie de a fi. Este un copil care după toată logica medicală nu ar fi trebuit sa fie sau nu ar fi trebuit să fie întreg. Însă, ea este un copil care s-a încăpățânat încă din prima clipa să ne arate ca viața ei are un drept, dreptul de a fi, și s-a luptat să fie acum cu noi. Matilda este un dar și ii mulțumesc in fiecare zi pentru faptul ca m-a ales sa-i fiu mamă.

Pe lînga rolul de părinte unic al Matildei – nu-mi place deloc sintagma de părinte singur, nu sunt singură- eu sunt Specialist în Resurse Umane și conduc un department de profil într-o companie neaoșă. Am ajuns la 35 de ani să am revelația non-carierei- sa îi spunem așa. Am fost “femeie de cariera”, mi-am dorit asta cu tărie, am muncit 10-12 ore pe zi, am studiat, am citit, am luptat. Însă, după venirea Matildei pe lume, cel mai greu lucru a fost să o las mică bebelușa acasă și eu sa mă întorc la acest serviciu consumator de timp și energie. Am considerat la acel moment că nu aveam alternative iar presiunea intreținerii micii noastre familii era foarte mare. Dar a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut și nici acum, 3 ani mai târziu, nu mă simt complet recuperată profesional. Mi-aș dori să pot exploata latura mea artistică în a face o afacere din asta și a putea aduce veniturile necesare în familie, dar cu un program care să-mi permită mai mult timp alături de copil. Visul meu secret este să decorez camere pentru copii, am început deja timid cu o serie de decoratiuni, sper ca visul să crească și să devină mai mult de atât.

  1. Când şi cum ai aflat că-ţi vei creşte singură copilul ?

Am știut ca o sa fim numai noi două înca de la început. Relația din care a rezultat ea nu era una cu un potențial bun pentru a deveni o familie. Apoi a venit și confirmarea din partea lui, nu își dorea să se implice și să își asume rolul său, așa că am plecat pe căi separate. A mea fiind, evident, sa-i devin mamă copilului meu și să îl cresc așa cum puteam mai bine. Faptul că am știut de la început, că nu am avut parte de vreo dramă sau pierdere a partenerului, cred ca a adus un ușor pentru mine. Nu am suferit, nu m-am simțit abandonată, nu am luptat cu el, am inteles și acceptat și astfel m-am putut concentra numai pe sarcina și copil. Sarcina a fost una dificilă și cu multiple riscuri, dar asta m-a și intărit și m-a făcut să înteleg că tot ce conta în acel moment era să am un copil sănatos, care să vină cu bine pe lume.

Ce m-a ajutat foarte mult în acea perioadă a fost întelegerea deciziei lui, asta m-a facut să mă eliberez de o mare povara. Știam ca am nevoie să simt lucruri pozitive, că nu trebuie să mă supăr pe lume și soartă, că lucrurile au cu siguranta un sens. Iar asa cum eu aș fi putut decide să nu țin acest copil iar el nu ar fi putut face nimic pentru a-l avea fără mine, tot așa și eu trebuia să înțeleg dreptul lui de a nu-și asuma și de a nu exista pentru el. Este greu sa procesezi lucrurile din punctul acesta de vedere, dar este eliberator. Faptul ca nu simt nimic negativ fata de tatal ei biologic, faptul ca nu port resentimente, ca nu-l acuz de nimic m-a lasat libera sa-mi iubesc copilul cu totul. Nu cred ca-ti poti iubi copilul cu tot sufletul deschis daca tu il urasti pe cel alaturi de care l-ai facut. Pentru ca nu asa functioneaza psihicul uman. Deci, am avut norocul ca pana la nasterea fetitei sa fiu un om cu inima libera si să ma pot bucura de noua viata care-mi fusese daruita. Ba chiar, intr-un mod paradoxal, iubirea pentru copil mi l-a facut si pe el drag intr-un fel in care nu-mi era inainte. Cred ca fiecare părinte singur trebuie să gaseasca in el intelepciunea și iertarea care să-i permita să fie fericit alaturi de copiii lui.